fbpx
  • bitcoinBitcoin$63,348.00-2.70%
  • ethereumEthereum$3,112.07-2.94%
  • elrond-erd-2MultiversX$41.60-3.59%

Coinbase angajează echipa wallet provider-ului BRD

coinbae brd

Clarificăm aici din start că nu ne referim la banca BRD, ci la un proiect crypto cu același nume. CEO-ul BRD, Adam Traidman, împreună cu cofondatorul Aaron Voisine au declarat miercuri, 24 noiembrie, că angajații companiei își vor continua lucrul la wallet-uri crypto în cadrul Coinbase.

Cei de la Coinbase au afirmat prin intermediul contului oficial de Twitter al Coinbase Wallet că achiziția va accelera ”adopția Web3,” iar Coinbase va beneficia de expertiza noilor membrii în tehnologia self-custody.

Cei doi executivi BRD au ținut să precizeze că schimbarea nu va fi vizibilă pentru utilizatorii wallet-ului BRD. În viitor însă, aceștia se pot aștepta la o modalitate de migrare către Coinbase Wallet.

BRD este în spatele token-ului Bread (BRD), care conform datelor CoinGecko, a crescut cu peste 579% în ultimele 24 de ore în urma anunțului, de la aproximativ 0.16 dolari, la 1.13.

Cei de la BRD au anunțat în 2020 o serie de parteneriate, printre care o integrare a token-ului HBAR al Hedera Hashgraph în wallet-ul lor. În luna septembrie 2021, firma a început o colaborare cu Ciphertrace, Chainalysis, Elliptic și Unbound Tech pentru a prezenta publicului platforma lor utilizată de instituții financiare pentru soluții de custodie crypto.

Site-ul proiectului poate fi găsit aici, pentru cei interesați de mai multe detalii despre activitățile lor.

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *