Deși rețeaua a suferit cel mai mare atac coordonat împotriva sa de până acum, investitorii nu au renunțat la ea.


Deși rețeaua a suferit cel mai mare atac coordonat împotriva sa de până acum, investitorii nu au renunțat la ea.

Sâmbătă, 31 iulie, oficialii băncii centrale a Chinei (PBoC) au declarat că vor menține o presiune mare pe trading-ul crypto,

Adopția și activitatea crypto în Nigeria continuă să crească în ciuda restricțiilor impuse de guvern, pe măsură ce volumul de

Conform celor de la Larva Labs, creatorii acestei colecții, NFT-ul pus la vânzare este CryptoPunk 3100, care reprezintă un extraterestu

Într-un anunț publicat duminică, 1 august, poliția din Tehran a confirmat arestarea unui bărbat după ce mai mulți cetățeni au

Providerul de plăți la nivel internațional, PayPal, se află în procesul de recrutate pentru mai multe poziții crypto-related în biroul

Conform unui raport publicat de Bloomberg pe 30 iulie, Spezialfonds – fondurile de investiții germane – vor putea aloca până

Conform datelor celor de la The Block, veniturile totale au ajuns la 971.83 milioane de dolari, sumă ce include comisioanele

Spre începutul acestui an, piața NFT-urilor a crescut masiv și a primit atenție considerabilă din partea mainstream-ului. Afaceriști de top

Uniswap Labs restricționează accesul la asset-uri ca stock tokens și la unele derivative, conform studioului de development. Anunțul a fost