
Conform unui nou raport Bloomberg, rușii dețin aproximativ 214 miliarde de dolari, sau aproape 12% din suma totală de pe glob, în crypto. Estimarea a fost făcută de unii oficiali guvernamentali pe baza adreselor IP ce vizitează exchange-uri crypto și ”alte informații.”
În decembrie anul trecut, Anatoly Aksakov, liderul comisiei financiare a Camerei Inferioare a parlamentului rus spunea că datele arătau că la vremea aceea rușii dețineau 5 trilioane de ruble (65.3 miliarde dolari) în crypto.
Experții spun că valoarea estimată la momentul actual, cea de 214 miliarde, s-ar putea să fie o estimare conservativă, din moment ce mulți ruși ar putea folosi VPN-uri pentru a cumpăra și vinde cryptomonede.
”Rușii au într-adevăr mulți bani în crypto, însă e greu de estimat valoarea reală. Mulți oameni folosesc cash, instrumente derivative, sau au două pașapoarte și pot crea un wallet crypto în numele altcuiva.”
… a explicat Alexander Filatov, CEO-ul TON Labs. Datele tripleA, o firmă crypto din Singapore, arată că peste 17 milioane de ruși dețin crypto, 60% dintre aceștia având vârste cuprinse între 25 și 44 de ani.
Cei de la Bloomberg spun că vicepremierul Dmitry Chernyshenko a confirmat faptul că estimările făcute de guvern sunt cam de același ordin cu cele făcute de tripleA.
După cum am precizat recent, Vladimir Putin a cerut băncii centrale rusești și ministerului de finanțe să ajungă cât de curând posibil la un acord cu privire la reglementările crypto ce ar trebui introduse în Rusia.