
Directorul Băncii Centrale a Turciei a exclus posibilitatea unei interdicții totale a cryptomonedelor în țară și a declarat că o gamă largă de reglementări pentru această piață urmează să apară în 2 săptămâni, conform Trade Moneta.
Vorbind la un post de televiziune de stat, TRT, directorul Şahap Kavacıoğlu a declarat:
Comentariile lui Kavacıoğlu apar cu mai puțin de o săptămână înainte ca o restricție împotriva folosirii cryptomonedelor pentru plăți să între în vigoare pe teritoriul Turciei.
Anunțul acestei interdicții, care a apărut ca reacție a unei creșteri masive în utilizarea cryptomonedelor în țară, cauzată de scăderea valorii monedei naționale (lira turcească), a provocat proteste din partea adversarilor politici ai guvernului.
Declarațiile au fost făcute, de asemenea, la scurt timp după arestarea a doi dintre angajații a două platforme de tranzacționare crypto (Thodex și Vebitcoin) care sunt investigate în prezent de guvern.
Fără a oferi detalii legate de noile reglementări, Kavacıoğlu a indicat că guvernul va clarifica definiția legală a cryptomonedelor și va reglementa modul în care ar trebui să fie depozitate de către instituții, conform Trade Moneta.
Directorul Băncii Centrale a Turciei a mai spus că aceste reglementări sunt necesare pentru a se adresa inclusiv situației numărului alarmant de fonduri care părăsesc țara prin intermediul cryptomonedelor.
Știrile cum că Turcia va interzice de la 1 mai 2021 folosirea cryptomonedelor pentru plăți a generat o scădere a prețului Bitcoin, parțial și din cauza unor îngrijorări, dacă alte țări ar putea urma exemplul Turciei.