Oficialii FMI (Fondul Monetar Internațional) au publicat un blog post luni, 26 iulie, în care au discutat mai multe


Oficialii FMI (Fondul Monetar Internațional) au publicat un blog post luni, 26 iulie, în care au discutat mai multe

După cum am raportat deja de mai multe ori, Binance se află sub presiune din partea mai multor autorități

Cei din spatele companiei au depus deja actele necesare pentru lansarea unui IPO (Initial Public Offering) în valoare de

Într-un blog post oficial publicat luni, 26 iulie, cei de la Binance au anunțat că vor delista toate perechile disponibile

Un purtător de cuvânt al companiei a negat speculațiile recente în legătură cu o posibilă integrare a tehnologiei blockchain în

Joi pe data de 22 iulie, Twitter și-a anunțat veniturile generate în quarter-ul trecut, ocazie în care CEO-ul companiei, Jack

Anunțul a fost făcut de directorul băncii, Johannes Gawaxab, adăugând că la momentul actual, cryptomonedele nu pot fi folosite ca

Conform unei surse din interiorul companiei, Amazon urmărește să introducă un sistem de plată pentru Bitcoin până la sfârșitul anului,

Sondajul a fost realizat de exchange-ul Independent Reserve, și a inclus părerile a 1000 de oameni din diverse grupuri de

Un sondaj arată că numărul de oameni interesați în Bitcoin, în special în rândul tinerilor, a crescut semnificativ în ultimii