
Executivul poartă numele de Nate Chastain și ocupa funcția de head of product în cadrul OpenSea. Acesta a demisionat astăzi, 17 septembrie, după ce s-a dovedit că a fost implicat în activități de tip inside trading.
Marți, 14 septembrie, Chastain a fost acuzat public de cumpărarea de NFT-uri ce urmau a fi promovate pe platformă. Utilizatorul Zuwu a adus acuzațiile împotriva oficialului prin intermediul Twitter. Dovada a fost găsită monitorizând ledger-ul Ethereum.
Cei de la OpenSea au recunoscut rapid că acuzațiile erau adevărate, însă nu au oferit detalii despre sancțiunile ce urmau a fi introduse împotriva individului. Într-un update publicat astăzi, oficialii OpenSea au afirmat că i-au cerut demisia lui Chastain, iar acesta a părăsit acum compania.
Interesant este faptul că în anunțul publicat de cei de la OpenSea, nu este precizat numele lui Chastain, aceștia formulând că ”unul dintre angajații” săi a fost prins desfășurând activități sinonime cu inside trading. Chastain la rândul său nu a comentat situația. Cei de la OpenSea spun că vor colabora cu o firmă pentru a introduce reguli ce vor preveni astfel de situații în viitor.
Reamintim că OpenSea este cel mai mare marketplace NFT din lume la momentul actual. Volumul de trading pe platformă a ajuns la 3 miliarde de dolari în luna august. NFT-urile tranzacționate pe marketplace includ piese din colecțiile CryptoKitties și CryptoPunks.