
LFG, sau Luna Foundation Guard, organizația care se ocupă de sprijinul ecosistemului Terra, a anunțat strângerea a 1 miliard de dolari în urma unei vânzări de tokeni. Evenimentul poate fi categorisit ca o rundă de investiții crypto condusă de Three Arrows Capital și Jump Crypto.
Anunțul a fost făcut pe Twitter, însă nu au fost dezvăluite prea multe detalii despre modul cum s-a desfășurat acest sale. Ceea ce știm totuși, este că fundația va utiliza fondurile pentru a crea ceea ce ei numesc ”UST Forex Reserve.”
Asta s-ar traduce în Rezervă Forex pentru UST, adică un cont cu fonduri alocate pentru a asigura rata fixă a stablecoin-ului UST în raport cu dolarul american.
Reamintim că acest stablecoin (TerraUSD), până la momentul scrierii cel puțin, nu era sprijinit de bani Fiat, ci de moneda LUNA. Cum funcționează mai exact asta? Atunci când cineva mintează UST, trebuie să ”ardă” (ceea ce este cunoscut drept burning) LUNA.
O structură tokenomics de acest tip este capabilă să mențină valoarea UST la 1 dolar. Dacă prețul scade sub 1 dolar, userii pot practic să cumpere moneda la un preț mai mic și să o tranzacționeze pentru echivalentul a 1 dolar în LUNA. UST-ul inițial este apoi burned, ceea ce readuce prețul stablecoin-ului la pragul de 1 USD.
Problema cu acest tip de algoritmi care nu se bazează pe rezerve fiat este că acțiuni short-term în volume mari au capabilitatea de a introduce erori.
”Unul dintre cele mai des-întâlnite critici aduse stablecoin-urilor algoritmici este natura lor reflexivă în timpul unor perioade de volatilitate extremă, atunci când interesul pentru arbitraj de a aduce prețul fix înapoi la valoarea inițială se poate deteliora.”
… spun cei de la LFG. Rezerva Forex pentru UST ar introduce un alt layer de stabilitate în menținerea prețului UST la o valoare exactă. Această rezerva va fi în Bitcoin, conform echipei, cu scopul de a diversifica asset-urile ecosistemului Terra.
Cei de la LFG spun că pot accesa această rezervă în BTC pentru a stabiliza piața în cazul vânzărilor masive. Aceștia plănuiesc și achiziționarea de alte asset-uri pentru rezervă în viitor. Entitățile care au participat la vânzarea de tokeni vor fi supuse unei perioade de vesting de 4 ani în tokeni LUNA.