• bitcoinBitcoin$84,969.000.63%
  • ethereumEthereum$1,603.711.04%
  • elrond-erd-2MultiversX$14.20-2.13%

Românul care a cumpărat unicul NFT al Deliei își explică decizia

 

Delia este primul artist bine-cunoscut din România, care pe data de 12 aprilie și-a vândut propriul NFT (Non-Fungible Token). Ziarul Financiar a realizat un interviu cu Paul Achim, câștigătorul licitației pentru unicul NFT al piesei Racheta.

Tânărul afirmă că decizia a fost luată pentru a marca un eveniment important al pieței NFT din România, Delia fiind primul artist foarte cunoscut din țară care și-a digitalizat operele.

Paul Achim este analist financiar, trader pe piața crypto și investitor în tehnologia blockchain și proiecte bazate pe aceasta. El a lucrat la proiectul Elrond, rețeaua Blockchain construită de ingineri români.

NFT-ul Deliei a fost lansat pe platforma OpenSea în două versiuni, una limitată, având disponibile 100 de copii și una premium, într-un singur exemplar. Licitația pentru acest NFT a pornit de la 1 ETH (approx. 2300$) și a fost închisă de Achim la suma de 3000 $ (1.3 ETH).

Paul este investitor crypto încă din 2016, intrând în nișa NFT-urilor în 2017, când nu erau încă foarte cunoscute și se vindeau cu prețuri de zeci de mii de dolari (exemplu fiind cryptokitties).

Acesta a mai declarat că mai deține și alte opere digitale ale altor artiști, un exemplu fiind FEWOSCiOUS.

Achim nu consideră că suma plătită pentru NFT-ul Deliei a fost prea mare. El afirmă că vede situația ca pe o investiție pe termen mai lung, care are potențialul de a returna profituri mari.

În acest sens, le explică celor de la ZF cum a cumpărat o operă creată de FEWOCiOUS cu un preț de sub 0.1 ETH, iar apoi a vândut-o mai târziu cu peste $10,000, adăugând că, pe lângă posibilitatea unor profituri mari, el vede acțiunea sa ca pe o investiție în arta digitală și Blockhain.

Portofoliul de investiții al lui Paul se împarte între 10-15% în NFT-uri, iar restul în cryptomonede. Acesta mai gestionează și platforma Iconomy, împreună cu un partener. Platforma de social trading se aseamănă cu eToro, unde, pentru un anumit comision, ai posibilitatea de a copia tranzacțiile cuiva.

Comentând piața NFT-urilor din România, acesta afirmă că există o posibilitate mare să asistăm la o bulă speculativă a segmentului. La fel ca piața crypto, NFT-urile sunt destul de volatile la momentul actual, însă Achim consideră că vor deveni un standard în multe domenii, în special cel artistic.

 

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *