
CEO-ul Real Vision, Raoul Pal, afirmă că recenta volatilitate a prețului Bitcoin a fost cauzată de instituțiile care vând monede pentru a realiza profituri la sfârșit de an.
Pal a vorbit cu Vlad de la Stakeborg Talks într-un interviu ținut pe 27 decembrie ce poate fi vizionat aici. Acesta a explicat atunci că piața crypto stagnează din cauza acestor instituții. Pal spune că acestea au vândut crypto pentru a-și asigura profituri.
Conform datelor Glassnode, vânzările din decembrie par să fie realizate de wallet-uri care au acumulat Bitcoin în vară. Dacă combinăm această informație cu faptul că AUM-ul crypto al instituțiilor a explodat în lunile mai și octombrie (conform CoinShares), s-ar părea într-adevăr că timing-ul ar sugera vânzări masive din partea unor instituții.
Întrebarea următoare, conform lui Pal, este: ”Au terminat de vândut?” Răspunsul pare să fie ”da,” dacă ținem cont de faptul că piața a fluctuat în jurul acelorași valori în ultima săptămână. Ultima săptămână din decembrie corespunde în mod tradițional cu ultima oportunitate a actorilor instituționali de a-și umple buzunarele.
Cu toate astea, Pal se așteaptă ca începutul anului 2022 să fie unul puternic pentru piața crypto, pe măsură ce capitalul instituțional este repus în mișșcare.
Acesta a adăugat și că e de așteptat ca acești actori să devină din ce în ce mai bullish în legătură cu crypto pe parcursul anului 2022, pe măsură ce încep să înțeleagă că adopția acestei tehnologii este legată de market cap-ul proiectelor din acest sector.
Traducere:
There is money to be made.