
Costurile de școlarizare, în special în SUA, au crescut destul de mult în ultimii ani. Mulți studenți termină facultatea acum cu datorii de ordinul miilor sau chiar a zecilor de mii de dolari.
Chiar și dacă acest aspect nu e tocmai aplicabil în România, lucruri ca chiria, mâncarea și transportul sunt totuși o problemă. În mod tradițional, mulți studenți apelează la joburi part-time sau pe timp de vară pentru a rezolva unele dintre aceste probleme.
Piața part-time a avut însă de suferit pe timpul pandemiei, fapt care i-a forțat pe aceștia să caute soluții mai creative. Aici intervine sectorul crypto. Situația problematică a market-ului part-time, în combinație cu școala online a dus la mult timp liber pe care mulți studenți l-au folosit pentru a învăța despre crypto.
Un sondaj organizat de Save The Student arată că tot mai mulți studenți caută alternative de finanțare pentru a-și continua studiile. Numărul de studenți implicați în piața crypto s-a triplat în ultimul an.
Totuși, studiul arată că mulți dintre aceștia nu analizează corespunzător piața înainte de a investi, fapt ce duce la pierderi. Este un lucru bine-cunoscut faptul că școala, și chiar universitățile (cele fără specializări economice) nu îi pregătesc pe aceștia foarte bine pentru a face decizii economice.