
Marketplace-ul NFT al FTX.us permite acum userilor să acceseze blockchain-ul Solana, însemnând că aceștia pot tranzacționa, retrage și depune NFT-uri ce corespund standardului Metaplex.
Anunțul a fost făcut pe 11 octombrie, cei de la FTX adăugând că plănuiesc să integreze și tokenii Ethereum în viitorul apropiat. Deși marketplace-ul a fost construit de FTX.us, acesta poate fi accesat atât de userii din SUA cât și de cei din alte țări.
Noua funcționalitate legată de Solana este însă disponibilă doar celor din SUA la momentul actual.
“The NFT ecosystem has started to infiltrate pop culture, but has been lacking a platform that provides easy access and exposure to the mainstream audience.”
… a declarat directorul FTX.us, Brett Harrison. Userii marketplace-ului pot de asemenea cumpăra sau licita NFT-uri prin intermediul transferurilor bancare sau a cardurilor de credit/debit.
FTX este acum în competiție cu alte platforme ca OpenSea, Rarible, Makersplace, Nifty Gateway și Superrare. Reamintim aici însă că OpenSea se apropie de nivelul de 10 miliarde de dolari în vânzări, fiind cel mai mare marketplace de pe piață.
Decizia de a integra Solana ar putea însă oferi un avantaj FTX.us, oficialii companiei declarând că plănuiesc să lucreze în mod direct cu creatorii de proiecte de pe Solana pentru a asigura autenticitatea creațiilor lor.