
Larry Summers, fostul Secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii și economist la bază, le transmite un mesaj scepticilor față de cryptomonede: bitcoin nu va dispărea, iar fluctuațiile din ultimul timp sunt, mai degrabă, o dovadă e rezilienței cryptomonedei.
În viziunea lui Summers, care din 2016 este senior adviser la Digital Currency Group, o companie cu capital de risc care se concentrează pe piața valutară digitală, faptul că bitcoin are o limită finită și vor fi create doar 21 de milioane BTC nu va face decât să crească prețul cryptomonedei.
Nu e prima oară când Larry Summers face previziuni asupra evoluției cryptomonedei, tot acesta susținând, cu puțin timp în urmă, că „industria financiară va ajunge să adopte tehnologiile care stau la baza bitcoin”.