
Încă din luna ianuarie, Ministerul de Finanțe Estonian a emis un proiect de lege privind reglementările crypto, menit să înăsprească regulile de utilizare a cryptomonedelor pe teritoriul țării.
Noi reguli, mai stricte, au fost introduse în ceea ce privește licențierea companiilor crypto. Astfel, firmele care doresc să opereze în Estonia vor trebui să plătească taxe de licențiere către Finantsinspektsioon, autoritatea de supraveghere financiară a țării.
În prezent, în Estonia operează 381 de companii crypto licențiate, iar toate acestea vor trebui să aplice pentru permise emise de autoritatea de reglementare.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de finanțe, Erki Peegel, a declarat că noile măsuri nu sunt văzute ca unele anti-crypto, însă reglementările impuse vor forța unele companii să își oprească activitatea.
Atitudinea crypto-friendly a Estoniei s-a schimbat
Estonia era, până de curând, una dintre cele mai crypto-friendly țări, printre primele care au adoptat trendul crypto, însă atitudinea s-a schimbat în urma unor cazuri de activitate ilicită.
În iunie anul trecut, în urma unui scandal de spălare de bani, cu pagube de 220 de miliarde de dolari, guvernul estonian a revocat licențele a 500 de companii crypto.
La momentul respectiv, după ce s-a descoperit operațiunea de spălare de bani la sucursala estoniană a Danske Bank A/S, cel mai mare creditor din Danemarca, mai multe firme care operau în crypto erau bănuite că ar fi ajutat.
Cele 500 de companii afectate erau printre cele care au eșuat în a deveni operaționale, la 6 luni după primirea licenței. Acestea însumau aproape o treime din totalul de firme crypto care funcționează în țară.
Reimand a mai lăsat să se înțeleagă și că vor urma reguli mai stricte de operare în spațiul crypto, după scandalul de splălare de bani.
Acest lucru s-a putut vedea în decembrie 2020, când altor 1000 de firme le-a fost revocată licența, acțiunea fiind motivată de “significant risks” observate în industria crypto, după cum au declarat surse din interiorul FIU.