
CEO-ul SiGMA Group, Eman Pulis este un entuziast crypto important, cunoscut pentru evenimentele organizate în țări ca Malta, Brazilia, Africa de Sud și chiar Dubai.
SiGMA Group e o companie care se ocupă cu tehnologii emergente, ca cea blockchain, dar și cu cele ceva mai tradiționale, precum gaming și marketing.
Rolul său în cadrul Stakeborg va fi acela de a identifica startup-uri în domeniul crypto, cu potențial, și de a le ajuta să se dezvolte. Pulis a declarat că este entuziasmat de colaborare și că interesele sale se aliniază perfect cu viziunea fondatorilor Stakeborg.
CEO-ul SiGMA Group are multă experiență în ceea ce ține de management și diplomație, educația sa superioară axându-se în jurul acestor domenii.
Eman este și membru a mai multor board-uri, în calitatea de advisor, dovedindu-și astfel priceperea în mai multe domenii. Acesta este și motivul pentru care cei de la Stakeborg au dorit să colaboreze cu el, conform lui Vlad Mercori.
Stakeborg a fost înființat în 2020 de Răzvan Munteanu și Vlad Mercori. Compania se ocupă cu investiții crypto și sprijinirea startup-urilor cu potențial, din spațiul crypto.
Prin intermediul canalului de YouTube ”The Stakeborg Talks”, dar și a newsletter-ului ”The Crypto Insider,” cei de la Stakeborg urmăresc să informeze cât mai mulți români despre această nouă tehnologie revoluționară numită de unii a treia revoluție a internetului.