
Cel mai mare exchange din lume, Binance, a eliminat perechile de trading precum și metodele de plată ce implicau coroana norvegiană de pa platforma sa.
Oficialii exchange-ului au anunțat vineri și că nu vor mai oferi suport în limba norvegiană pe platformă. Mișcarea face parte dintr-o serie de decizii luate de Binance pentru a se conforma cu reglementări locale.
În urmă cu două săptămâni, Binance a eliminat perechile de trading și metodele de plată ce implicau și won-ul sud coreean. În același timp a fost introduse cerințe mai stricte cu privire la verificarea identității utilizatorilor precum și pentru accesarea de fonduri crypto, retrageri și tranzacții.
Toate acestea sunt câteva exemple din măsurile luate de oficialii exchange-ului ca răspuns a sancțiunilor impuse de mai multe autorități de reglementare de pe glob.
Reamintim că în luna iulie, platforma a suspendat transferurile bancare în euro din zona SEPA, iar spre începutul lunii august, Binance a retras produsele de tip derivative și futures de pe piețele din Germania, Italia, Olanda și Hong Kong.
Exchange-ul a suspendat pe perioadă nedeterminată și produsele de tip stock tokens. În luna iulie, și mai recent în ultimele săptămâni, CEO-ul Binance, Changpeng Zhao a declarat că firma sa plănuiește să opereze ca o instituție financiară complet reglementată.