• bitcoinBitcoin$85,216.000.74%
  • ethereumEthereum$1,618.241.63%
  • elrond-erd-2MultiversX$14.39-0.17%

BEI ia în considerare utilizarea tehnologiei blockchain pentru vânzarea de obligațiuni

Banca Europeană de Investiții (BEI), ramura financiară a Uniunii Europene, a pus ochii pe tehnologia blockchain, care i-ar putea fi utilă în vânzarea de obligațiuni. Acest fapt ar putea încuraja mai departe folosirea acestei tehnologii digitale ca instrument util pe piața de obligațiuni europeană, după cum informează Bloomberg.

Conform unei surse familiare cu acest dosar, BEI a recurs la angajarea Goldman Sachs Group Inc, Société Générale AG și a Banco Santander SA pentru evaluarea fezabilității așa-numitelor obligațiuni digitale în euro. Acestea din urma s-ar tranzacționa și înregistra utilizându-se tehnologia blockchain.

Aceeași sursă a mai adăugat și că reuniunea inițială cu investitorii ar urma să aibă loc pe data de 15 aprilie și ar continua pentru câteva săptămâni.

Adesea, BEI a fost un lider al inovațiilor pe piețele de capital din Europa, aflându-se printre primele instituții care au emis obligațiuni verzi și sustenabile.

Perspectiva BEI s-a îndreptat spre domeniul blockchain după ce Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, a spus că instituția condusă de ea ar putea lansa o monedă digitală, cândva la mijlocul acestui deceniu.

Un număr de emitenți cunoscuți la nivel global, printre care enumerăm Banca Mondială, JPMorgan Chase &Co., China Construction Bank Corp. și Banca Națională a Canadei, s-au îndreptat spre tehnologia blockchain și au experimentat, în ani recenți, cu emiterea de obligațiuni bazate pe tehnologia blockchain. Totusi pentru moment, utilizarea acestei tehnologii pe piețele de obligațiuni reprezintă o anomalie, putem spune.

Tehnologia întrebuințată în verificarea și înregistrarea tranzacțiilor, cea de la baza cryptomonedelor, a suferit în ce privește adoptarea sa la scară largă, iar pandemia nu a făcut decât să amâne și mai mult unele proiecte.

Tehnologia blockchain se folosește de criptografie pentru a crea un registru digital de date (blocuri) în care vor fi incluse tranzacțiile făcute de utilizatori. Cu alte cuvinte, este un sistem prin care tranzacțiile efectuate sunt arhivate și autentificate public, administrarea făcându-se de o rețea colectivă, astfel încât datele nu pot fi modificate în retrospectivă. Astfel, informațiile nu mai sunt deținute de către o singură entitate.

Banca Europeană de Investiții, care are sediul în Luxemburg, a luat ființă în 1958, în urma Tratatului de la Roma. BEI are drept acționari statele membre ale Uniunii Europene. În cadrul activităților sale de creditare, o importanță deosebită o are finanțarea de proiecte care promovează atât dezvoltarea regională echilibrată, cât și coeziunea socială și economică de pe teritoriul extins al Uniunii Europene. 

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *