• bitcoinBitcoin$85,101.000.67%
  • ethereumEthereum$1,616.121.54%
  • elrond-erd-2MultiversX$14.30-1.04%

Banca centrală a Rwandei cercetează posibilitatea lansării unui CBDC

rwanda cbdc

Conform unui angajat al băncii pe nume John Karamuka, acest studiu va aborda aspecte economice, financiare și tehnice cu privire la un CBDC, dar și modul în care acesta ar funcționa în contextul țării.

Studiul va analiza de asemenea și consecințele unei astfel de monede asupra politicilor monetare și a stabilității financiare a Rwandei.

În comentariile făcute de acesta pentru New York Times, până acum, studiul arată că nu există prea multe modele de referință în acest sector, la nivel global.

Până acum, mai multe țări de pe continentul african și-au exprimat voința de a dezvolta CBDC-uri, printre care Nigeria, Ghana și Tanzania. Totuși, doar câteva țări ca Bahamas și Marshal Islands chiar au făcut progrese în acest sens.

Karamuka, directorul departamentului de sisteme de plăți din cadrul băncii centrale (NBR), a explica cum se desfășoară acest studiu. În cea mai mare parte, cei din Rwanda se uită la țările care au fost progres la propriile CBDCs, învățând din experiențele pozitive și negative.

Studiul se bazează pe analizele făcute de instituții internaționale ca FMI, Banca Mondială și altele. Cei de la Times au intervievat și un lider al comunității crypto în Rwanda, pe nume Norbert Haguma, președinte al asociației Rwanda Blockchain.

“A CBDC should retain the best attributes of both cash and existing e-wallet solutions: cash can be exchanged offline, without restrictions or fees, while digital payments such as mobile money allow for instant long-distance transfers.”

… a explicat acesta, adăugând că incluziunea financiară și interoperabilitatea unui astfel de CBDC ar trebui să fie aspectele principale care trebuiesc luate în considerare.

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *