
Banca Centrală a Rusiei (CBR) se pregătește să lanseze un prototip digital al CBDC-ului țării, până la sfârșitul anului 2021, după cum a confirmat un oficial al instituției.
Persoanelor fizice nu li se vor percepe comisioane pentru tranzacțiile în digital ruble, și chiar mai mult, moneda va avea un statut legal asemănător cu moneda tradițională a Rusiei.
Banca lucrează la o versiune digitală a rublei încă din octombrie, când și-a anunțat planurile publicului larg. CBDC-ul va deveni o modalitate complet funcțională pe care rușii o vor putea folosi alături de rubla clasică.
… a declarat directorul adjunct al băncii, Olga Skorobogatova.
Vorbind într-o întâlnire a comitetului parlamentar pentru piețe financiare al Rusei, Skorobogatova a precizat că banca Rusiei va lucra împreună cu sectorul financiar rusesc pentru a determina diferitele etape ale implementării proiectului.
Oficialii ruși și autoritățile de reglementare din țară au considerat posibilitatea creării unei monede naționale digitale de câțiva ani, însă progresul în acest domeniu realizat de alte țări, i-au făcut să accelereze implementarea proiectului rublei digitale.
Odată cu creșterea masivă de popularitate a cryptomonedelor, multe bănci centrale au început să exploreze posibilitatea lansării propriului CBDC.
China a făcut progrese importante în ceea ce privește digital yuan, în timp ce SUA plănuiește să lanseze prototipuri pentru un digital dollar. Între timp, Banca Centrală Europeană analizează modalități prin care să digitalizeze moneda europeană.
Conducerea băncii va decide undeva la mijlocul anului 2021, dacă să lanseze un euro digital sau nu.
Conform unui sondaj realizat luna trecută, jumătate dintre ruși sunt pregătiți și de acord să folosească digital ruble. Comisioanele pentru tranzacții comerciale vor fi similare cu cele din sistemul de plăți existent în Rusia.
Băncile comerciale din țară nu au obiectat împotriva utilizării rublei digitale. Rusia a introdus deja reglementări spațiului crypto prin adoptarea legii ”pentru asset-uri financiare digitale”.