
Un DAO nou-creat urmărește eliberarea din pușcărie a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Organizația a reușit să strângă până acum peste 12,500 ETH, sau 38.8 milioane de dolari.
Assange luptă la momentul actual într-un proces de extrădare către SUA, în urma unei decizii judecătorești care permite acest lucru. Acesta este într-o pușcărie din Londra încă din 2019.
Donațiile au început să apară de pe 4 februarie, conform JuiceBox, platforma pe care are loc crowdfunding-ul. În ultimul weekend s-au strâns tot mai multe donații, ajungând astăzi, 7 februarie, la peste 38 de milioane de dolari.
AssangeDAO este acum organizația care a reușit să strângă cele mai multe fonduri din istoria Ethereum (pentru un DAO), depășind ConstitutionDAO. Organizația urmărește deci strângerea de donații în ETH, în schimbul unor tokeni de guvernanță pe nume JUSTICE.
Acești tokeni vor putea fi folosiți pentru licitații pentru o colecție de NFT numită ”Censored,” ce urmează a fi creată de artistul Pak în colaborare cu însuși Julian Assange.
Fondurile strânse în urma acestor inițiative vor fi utilizate pentru cheltuielile legale în procesul lui Assange, dar și pentru o campanie de conștientizare legată de procesul de extrădare al fondatorului WikiLeaks.
Conform site-ului oficial al DAO-ului, dacă acesta va fi extrădat, îl va aștepta o pedeapsă de ”175 de ani în pușcărie pentru publicarea unor informații adevărate.”