
Joi, 16 decembrie, HSBC și IBM au anunțat lansarea cu succes a unui test ce implică swap-ul între două CBDCs, într-un mediu cloud. Mai exact, cele două companii au testat diferite tranzacții între CBDCs, eBonds și forex.
Hyperledger Fabric (ce aparține de IBM) și Corda au fost cei care au facilitat tranzacțiile prin intermediul tehnologiilor lor de tip distributed ledger. Proiectul a fost supervizat de banca centrală franceză, ca parte a unui proiect mai mare ce urmărește implementarea unui euro digital.
Cu câteva luni în urmă, o altă inițiativă similară începută de băncile centrale din Franța și Elveția au raportat rezultate promițătoare în interacțiune dintre două CBDC-uri.
Un oficial HSBC a declarat că un CBDC necesită, înainte de lansare, testarea amplă a tehnologiilor necesare (distributed ledger în principal), pentru a dovedi că acestea sunt funcționare, reduc timpul de tranzacție și oferă o securitate suficientă pentru interacțiuni între bănci.
Pe cealaltă parte, Likhit Wagle, manager general al departamentului de banking din cadrul IBM a afirmat că pe măsură ce băncile centrale de pe glob devin din ce în ce mai interesate de integrarea unui CBDC, inițiativa pornită de HSBC și IBM poate oferi un roadmap util legat de o posibilă implementare a unei astfel de monede.
La nivel global, există tot mai multe discuții despre CBDC-uri, în parte cel puțin, fiind văzute ca o soluție pentru combaterea stablecoin-urilor, ce au fost descrise în unele cercuri oficiale ca amenințări pentru sistemele financiare tradiționale.