
Gramma wines, un brand de vinuri din Iași, a achiziționat recent 27 de NFT-uri, ale căror avataruri au fost acum folosite pe etichetele sticlelor lor de vin. Colecția de care este vorba se numește ”Strămoși” și a fost lansată inițial pe Elrond, doar 4 din cele 27 de NFT-uri având la momentul actual un echivalent fizic.
Colecția reprezintă 10,000 de NFT-uri de tip avatar cu diverse trait-uri specifice unor personaje din istoria României. Pentru mai multe detalii despre aceasta, puteți accesa site-ul oficial al proiectului, precum și marketplace-ul Elrond, unde NFT-urile pot fi vizualizate și cumpărate.
Managerul general al Gramma wines a explicat că acesta crede că arta digitală ar putea avea un rol important în viitorul industriei de vin, de unde și inițiativa. Mai mult decât atât, colecția se potrivește cu unul din obiectivele companiei, acela de a promova turismul local.
Comunitatea crypto din România pare să fi reacționat pozitiv la acest parteneriat, peste 20% din sticlele de vin din această colecție limitată epuizându-se până acum. Câteva detalii despre companie, Gramma wines deține (incluzând aici și unele plantații noi chiar de anul acesta) următoarele sortimente de vin:
- Aligote
- Fetească Regală
- Fetească Albă
- Fetească Neagră
- Busuioacă de Bohotin
- Cabarnet Sauvignon
Recolta de anul acesta a fost de ordinul a 90,000 de litiri, ceea ce s-ar traduce în aproximativ 120,000 de stile de vin. Compania deține 15 hectare de viță de vie, iar cifra de afaceri este de ordinul 350,000 de euro.