
Coinbase, companie listată public pe Nasdaq, a anunțat luni că a reușit să obțină o licență de operare crypto din partea autorității financiare germane Bafin.
Această autorizare permite platformei să ofere servicii de trading și custodie de asset-uri cetățenilor germani. Coinbase Germany va fi lansată în următoarele luni.
“The German Federal Financial Supervisory Authority (Bafin) has awarded Coinbase Germany GmbH a license for crypto custody and trading, under the new licensing regime introduced in January 2020.”
… au scris cei de la Coinbase într-un anunț oficial. Aceștia au mai spus că procesul de autorizare al Bafin este primul din acest tip din Uniunea Europeană, Coinbase Germany fiind prima companie care va obține o astfel de licență.
Înainte de lansare, Coinbase Germany a lansat o mulțime de anunțuri de angajare pentru echipa sa de relații cu clienții. Cei din spatele Coinbase au mai afirmat și că lucrează de câteva luni cu autoritățile germane pentru a obține licența.
Recent, Coinbase a primit o aprobare și din partea autorității financiare FSA (Financial Services Agency) a Japoniei.
Carola Rathke, afiliat al Eversheds Sutherland, compania de avocatură germană care a oferit sprijin legal celor de la Coinbase în decursul procesului de autorizare, a declarat că există mai multe aplicații de acest tip din partea mai multor firme crypto pe birourile celor de la Bafin.
Autoritatea nu este constrânsă de un termen limită în care trebuie să ofere o decizie, deci ne putem aștepta la anunțuri similare în următoarele luni.