
Startup-ul românesc axat pe gaming, Machinations, a încheiat un parteneriat cu producătorul jocului Heros of Mavia, ce a primit investiții majore din partea unor nume mari din industria crypto.
Machinations a fost înființat în 2019 în Luxemburg de către Mihai Gheza, Dana Gheza, Radu Crăciun, Alin Moldovan și Joris Dormans. Parteneriatul a fost realizat deci între ei și Skrice Studios, o companie bazată în Vietnam, ce a dezvoltat jocul de strategie bazat pe blockchain pe nume Heroes of Mavia.
Este vorba deci de un model de tip P2E (play-to-earn). Problema cu aceste jocuri este că se bazează pe economii in-game care sunt legate de blockchain-uri. Cei de la Machinations au dezvoltat o soluție de testare și dezvoltare a acestor tipuri de economii.
Cei de la Machinations testează deci modul în care funcționează această economie, cum reacționează la elemente inflaționiste sau deflaționiste, la final aceștia înmânând o siglă de tip ”Verified by Machinations,” pentru a marca faptul că sistemul jocului îndeplinește un set de criterii stabilite de aceștia.
”De când echipa Mavia a început să folosească Machinations, am fost impresionați de hotărârea lor de a oferi o economie de joc perfect echilibrată comunității lor minunate. Începând de astăzi, suntem încântați să-i vedem cum trec prin procesul nostru de monitorizare a sănătății economiei de joc și să îi sprijinim în construirea și menținerea unei economii de joc sănătoase pentru Heroes of Mavia.”
… declară CEO-ul Mihai Gheza.
În ianuarie 2022, cei de la Binance Labs au condus o rundă de investiții în valoare de 5.5 milioane de dolari pentru jocul Heroes of Mavia.
”Într-o perioadă în care interesul față de gaming-ul play-to-earn explodează la nivel global, credem că Mavia și echipa din spatele său s-au poziționat perfect pentru a deveni un titlu AAA de top în acest spațiu.”
… declară Bill Chin, directorul departamentului de investiții din cadrul Binance Labs.