fbpx
  • bitcoinBitcoin$66,410.00-0.72%
  • ethereumEthereum$3,218.950.58%
  • elrond-erd-2MultiversX$43.97-2.45%

Breaking News: SEC SUA aprobă listarea primului Bitcoin ETF

bitcoin etf sua

SEC SUA a anunțat în noaptea 15-16 octombrie (ora României) aprobarea cererii pentru listarea unui Bitcoin ETF depusă de ProShares Trust. Cei de la ProShares au reacționat rapid și au precizat că fondul ar putea fi disponibil începând chiar cu data de 18 octombrie.

Fondul va fi lansat pe NYSE (New York Stock Exchange) Arca, odată cu aprobarea finală a SEC. Agenția a aprobat până la momentul actual doar listarea fondului respectiv, urmând ca cei care au depus cererea să realizeze o serie de amendamente cererii.

Abia după acest pas, SEC va aproba în mod legal lansarea fondului – însă acest lucru este văzut mai mult ca o formalitate din moment ce agenția și-a exprimat deja acordul. După cum am precizat însă, cei de la ProShares au deja pregătite noile documente și așteaptă decizia finală SEC.

Cei de la NYSE Arca au confirmat de asemenea că ETF-ul celor de la ProShares poate fi tranzacționat pe exchange în mod legal, fără intervenția SEC. O sursă a CNBC familiară cu procesul de decizie al SEC a afirmat că ETF-ul va putea fi lansat săptămâna viitoare, în cazul în care agenția nu intervine între timp.

E important totuși de menționat că ProShares Bitcoin Strategy ETF (BITO pe NYSE) va oferi celor interesați expunere la prețul Bitcoin prin intermediul future contracts, și nu a pieței spot (spot market).

Pe scurt, future contracts se referă la un contract între două entități (vânzător și cumpărător) în care vânzătorul vinde un anumit asset cumpărătorului, la un preț stabilit, însă tranzacția are loc la o dată prestabilită în viitor.

Prin spot market se înțelege acele piețe în care un cumpărător poate cumpăra un asset care este livrat imediat. Cel mai convenabil exemplu de acest tip este un exchange crypto obișnuit (Binance, Coinbase, Crypto.com, etc.).

Un ETF – Exchange-Traded Fund – este un asset vândut pe spot markets foarte similar cu un stock (sau acțiune), în sensul că are un acronim (BITO în cazul nostru), și un preț per stock.

De exemplu Purpose Bitcoin ETF (un Bitcoin ETF din Canada cu acronimul BTCC) are un preț (la momentul actual cel puțin) de 11.61 dolari per stock – vorbim aici de BTCC.U al cărui preț e legat de dolari americani.

Prețul Bitcoin a reacționat pozitiv la știri, fluctuând la momentul scrierii articolului în jurul valorii de 61,500 de dolari. Reamintim aici că SEC a primit o mulțime de cereri pentru Bitcoin ETFs bazate pe future contracts. Agenția va lua cel mai probabil decizii individuale cu privire la aceste fonduri în săptămânile viitoare.

 

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *