fbpx
  • bitcoinBitcoin$64,128.000.76%
  • ethereumEthereum$3,070.340.13%
  • elrond-erd-2MultiversX$41.191.72%

Animoca Brands cumpără o agenție de știri australiană

bemedia

Platforma de gaming bazată pe blockchain Animoca Brands a cumpărat o agenție de știri australiană pe nume Be Media. Agenția va deveni acum ramura de marketing a Animoca. Raportul inițial a fost distribuit de o publicație locală pe nume AdNews.

”Sunt onorat să am oportunitatea de a sprijini branduri australiene ce vor să exploreze acest spațiu și să-și introducă clienții în metaverse, sectorul NFTs, și puterea oferită drepturilor de proprietate digitale. Alăturându-ne familiei Animoca Brands, vom putea avea un impact global de durată.”

… a declarat CEO-ul Be Media, Jordan Fogarty. La rândul său, Yat Siu, CEO-ul Animoca, a afirmat că Australia oferă numeroase oportunități, iar achiziția Be Media îi va permite companiei sale să intre în acel ecosistem cu potențial de dezvoltare imens.

Portofoliul Animoca include investiții în peste 170 de firme și proiecte NFT-related, printre care OpenSea, Axie Infinity, Yield Guild Games, Harmony, The Sandbox și multe altele. La începutul anului 2022, cei de la Animoca au reușit să strângă 360 de milioane de dolari într-o rundă de investiție, după cum am detaliat într-un articol precedent.

Cu o săptămână în urmă, Animoca a achiziționat de asemenea Eden Games, un developer de jocuri din categoria racing cunoscut pentru titluri ca Need for Speed: Porsche Unleashed și F1® Mobile Racing. Mai multe detalii despre acea achiziție pot fi găsite aici.

 

Articolul PrecedentArticolul Urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *